"Un mare gol"

(toamna 2005)

Asta simt eu acum. O gaura imensa in sufletul meu. Iubirea mea s-a rupt de acolo. Am fost parasita. Inselata. Schimbata. Nu mai simt nimic acum. Nici cald, nici rece, nici sete, nici foame, nici somn, nici viata. Ma uit in gol la orice imi atrage atentia. Lacrimi curg pe obrazul meu fara sa le dau voie. As vrea sa urlu, sa ma zbat, sa dau cu pumnii, din picioare, sa ma razbun....dar nu pot. Tot ce pot face e sa accept lacrimile care imi curg fara voie sau sentiment pe obraz. E ca o ploaie. O sa treaca repede. Sper. Pentru ca nu mai pot sa ma bucur. Si as vrea sa visez din nou, sa zambesc si sa o iau de la capat, dar mi-e frica. Nimic nu va mai fi la fel. Am pierdut. Cum o sa pot sa-l mai privesc fara sa ma afund din nou in abisul albastru al ochilor lui? Cum o sa-mi incep fiecare dimineata stiind ca zambetul lui e pentru alta acum? Nu l-am mai vazut niciodata asa pana acum. O iubeste si ma bucur pentru fericirea lui. Dar cum sa nu ma doara pe mine cand sclipirea lui nu mai reprezinta visele mele implinite ci emotia lui pentru ea? Cum sa imi continui eu viata, daca s-a rupt o mare parte din ea? El era epitetul si eu eram metafora.