Fostul meu viitor editorial

-fragment-

Azi dimineata nu m-as fi sculat nici batuta. De fapt, cine s-ar scula la ora 5 jumate a.m. in conditiile in care nu vine niciun mos (Craciun sau Nicolaie), nu pleci in lume cu persoana iubita si nici nu iti bombardeaza nimeni casa (doamne fereste!). Ei bine, eu la 6 a.m asteptam metroul in statie. Am avut privilegiul de a participa la Carnavalul Copiiilor, un eveniment anual organizat de Salvati Copiii Romania. Si numai datorita lor si a copiiilor din centru mi-am dat seama ca in viziunea lor am totul, ca sunt nimeni pentru mine, dar “doamna” pentru ei si ca pot sa fac un trenulet cu 50 de copiii in spate pe o melodie O-zone.
Toata treaba asta m-a facut sa ma gandesc la viata mea, la cum interpretez eu lucrurile: fericirile si esecurile. Si mi-am dat seama ca sunt o visatoare. Adica pe langa viata fericita pana la adanci batraneti alaturi de barbatul pe care il iubesc si droaia de copii sanatosi-dorinte pe care o sa le amplific un pic mai incolo-, vreau sa-mi termin liceul si sa urmez o facultate (poate doua...), visez sa-mi gasesc un job care sa-mi placa si care sa mi se potriveasca, sa-i ajut in continuare pe copii si sa fiu fericita. (Evident, am sarit peste dorintele arzatoare de moment, cum ar fi sa iau 10 la mate sau sa imi gasesc tricoul verde). Dar ce am invatat pana in acest punct al vietii mele este ca sunt singura persoana care imi poate implini visele.